Vârful Negoiu

Vârful Negoiu

Lacul Bâlea (2034m) – Curmătura Bâlei (2176m) – Șaua Paltinului (2345m) – Șaua Doamnei (2302m) – Șaua Lăițel (2290m) – vârful Lăițel (2391m) – Șaua Laita (2156m) – Lacul Călțun (2135m) – Portița Călțunului (2259m) – Strunga Doamnei (2348m) – Vârful Negoiu (2535m) – Strunga Doamnei – Lacul Călțun – vârful Lăițel – Lacul Bâlea


Durata: 14 ore și 30 min 
Distanța: 19 km 
Diferenta de nivel: 1451 m 
Clasificare: excursie alpină dificilă

În general, toată lumea a experimentat deja, că lucrurile spontane reușesc mai bine, decât cele planificate în prealabil. Acest lucru a fost valabil și pentru weekendul 10-11-12 iulie.

Miercuri seara, cu prietenii am decis să ne întâlnim în Munții Făgăraș de weekend am ales să urcăm pe al doilea cel mai înalt vârf din țară. Joi am mers la cumpărături, am făcut bagajele și vineri după muncă, am pornit. Planul era să ne întâlnim la Cabana Bâlea Cascadă și împreună să urcăm cu mașinile până la Lacul Bâlea, unde o să campăm.

Cu Csabi, am ajuns la Cabana Bâlea Cascadă. în jurul orei 20:00. Prietenii erau încă la o oră depărtare, așa că ne-am gândit să fugim la Cascada Bâlea, care se află la 40-45 de minute de mers pe jos. Am urmărit marcajul punct roșu . Fugind, ne-a luat 30 de minute să ajungem la cascadă. Am făcut câteva fotografii și ne-am grăbit înapoi, ca să prindem cât mai mult timp cu lumină la Lacul Bâlea.

INFORMAȚIE UTILĂ: Pe Transfăgărășan de la Cabana Bâlea Cascadă, circulația este permisă doar între orele 07:00 și 21:00, deși doar un singur indicator interzice circulația, merită urmată restricția, în întuneric unele porțiuni de drum pot fi periculoase.

Ajungând la Lacul Bâlea, abia mai vedeam. Un vânzător amabil ne-a informat unde să campăm și am găsit un loc potrivit pentru tabără. Am ridicat corturile și ne-am culcat, pentru că ziua următoare ne așteptat un drum greu.

INFORMAȚIE UTILĂ: Camparea cu cortul este permis în colțul de nord-est al lacului Bâlea. Aceasta este o zonă de campare cu plată, cu toalete. Noi am parcat și am dormit cu cortul pe o poiana mică de lângă Salvamont, sub stânci. În iulie, în afară de noi erau mulți oameni cu corturi. Nu trebuia să plătim, dar nu aveam toaletă la dispoziție. În august, însă, a fost INTERZIS camparea aici! Nu știu din ce motiv.

IMPORTANT! Din cauza urșilor, nu lăsați alimente sau produse cosmetice (pastă de dinți, deo, creme etc.) în cort! Noi am lăsat toate acestea în mașină. În jurul lacului sunt multe chioșcuri cu diferite mâncăruri delicioase care atrag urșii! Noaptea, ne-am trezit la zgomotul claxoanelor și petardelor trase din cauza urșilor.

Traseul nostru de sâmbăta:

Lacul Bâlea (2034m) – Curmătura Bâlei (2176m) – Șaua Paltinului (2345m) – Șaua Doamnei (2302m) – Șaua Lăițel (2290m) – vârful Lăițel (2391m) – Șaua Laita (2156m) – Lacul Călțun (2135m) – Portița Călțunului (2259m) – Strunga Doamnei (2348m) – Vârful Negoiu (2535m) și înapoi. 

Sâmbătă dimineață am încercat să ne grăbim, dar numai la ora 9:00 am reușit să pornim la drum. Știam că este târziu, dar nu era nimic de făcut. Toți aveam lanternă, pentru că am fost singuri că ne vom întoarce pe întuneric. Ziua promitea o vreme frumoasă și senină.

Traseul a început imediat cu o ascensiune cu durata de aproximativ 1,5 ore, de la cort am urmărit indicatorul cruce roșie până la Curmatură Bâlei (2176m) , unde am trecut pe marcajul bandă albastră. . Ocolind vârful Paltinu (2399m), am ajuns pe șaua Paltinului (2345m), unde am continuat pe o potecă cu bandă roșie, traseul principal de creastă Făgăraș. Trecând lângă vârful Pisica (Lepșița) 2389m peisajul a început să se dezvăluie înaintea noastră, cu pășuni montane, dealuri abrupte, vârfuri spinoase, pete de zăpadă dense înconjurate de iarbă verde. După o mică pantă, am ajuns la un izvor acoperit de zăpadă, nu este recomandat să luăm apă din izvor, cel mai probabil am fi băut zăpadă topită. Noi ne-amm pregătit, am dus aproximativ 3 L apă/ persoană. Plecând de la izvor, poteca noastră, a trecut prin Șaua Doamnei (2302m), lângă vârful Laita (2397m) apoi prin Șaua Lăițel (2290m), în unele locuri au fost zone cu lanțuri.

Până la vârful Lăițel (2391m) este o urcare abruptă și șerpuită, dar efortul este întotdeauna compensat de peisaj, iar când am ajuns la vârf, am văzut destinația, vârful Negoiu.

[easy-image-collage id=293]

Am coborât din vârf, continuând drumul pe indicatorul cu bandă roșie, care a ajuns în curând la Șaua Laita, care este dens presărată cu stânci ascuțite și abrupte, dar care este echipată corespunzător cu lanțuri, depășind teama de înălțime, am trecut în siguranță prin peretele de stâncă. Curând am zărit Lacul glaciar Călțun (2135m) și Refugiul Călțun.

[easy-image-collage id=287]

 INFORMAȚIE UTILĂ: Lângă Lacul călțun se poate campa și o să aveți o panoramă excepțional de frumoasă.

Ne-am odihnit puțin lângă lacul glaciar, care era clar ca oglinda și apoi am continuat drumul între stâncile uriașe, zdrobite de gheață, unele de mărimea unei case. Am urcat încet cu vârful Lespezi (2517m) și vârful Călțun (2505m) în sânga noastră, urcam printre stâncile uriașe, care în curând au fost înlocuite de pietre mici, uneori presărate cu limbi de zăpadă.

[easy-image-collage id=291]

Am ajuns în Strunga Doamnei (2348m) , care este o adâncitură îngustă și abruptă în creasta stâncoasă. Aici cu ajutorul lanțurilor am urcat pe partea cealaltă a șeii, pe o potecă care urcă din spate la vârful Negoiu. Am ocolit vârful Dintre Strungi (2476m) și eram deja foarte aproape de vârful Negoiu când am auzit elicopterul SMURD. Curând am aflat că, la vârful Negoiu, un rucsac a căzut în prăpastie și stăpânul rucsacului a coborât după. Turistul nu găsea rucsacul și a rămas blocat, nu putea urca înapoi. Elicopterul cu salvamontiștii din Sibiu și Argeș au venit în ajutorul turistului. Din fericire, turistul nu a pățit nimic, dar rucsacul lui rămâne veșnic în prăpastie.

IMPORTANT: este bine să învățăm din această situație, să ținem rucsacul într-un loc sigur, și dacă tot cade în prăpastie să nu coborâm după!

Vârful Negoiu 2535m, punctul culminant al traseului nostru. Într-o atmosferă minunată, cu o panoramă perfectă, am petrecut o oră bună pe vârf. Am mâncat, am băut, am făcut fotografii. Era deja ora 16:00, cunoscând drumul am pornit repede înapoi pentru că știam că nu ar fi bine să traversăm lanțurile pe întuneric și nimeni nu a vrut să petreacă noaptea într-un refugiu.

Am traversat lanțurile pe lumină, dar după ce soarele a apus în spatele munților, drumul a fost o adevărată provocare. Temperatura a scăzut și vântul a început să suflă puternic. Nici nu am putut merge foarte repede, începeam să obosim, așa că am încercat să economisim energia. Uneori am primit mesaj de la RoAlert, că în jurul nostru a fost văzuți urși.

Încet, dar mergeam. Apusul a fost uimitor, dar și după apus cerul era minunat. Cu lămpile frontale vedeam bine traseul și ne-am putut întoarce la corturi în siguranță. După o cină rapidă, ne-am culcat.

Duminică dimineața ne-am plimbat în jurul Lacului Bâlea, dar văzând mulțimea de oamenilor, am luat rămas bun și ne-am îndreptat spre acasă.

Am avut o drumeție frumoasă, cu o companie foarte bună. Aștept cu nerăbdare următoarea noastră drumeție!

Înregistrarea traseului pe Strava:

 

One thought on “Vârful Negoiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.